Diamantele: criterii după care li se stabilește valoarea

Sursa foto: https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-skcez

Printre cele mai dorite și mai căutate resurse din lume se află diamantele, care sunt minerale native rare și totodată pietre prețioase de mare valoare. Din punct de vedere chimic ele reprezintă una dintre formele de existență ale carbonului pur. După cum spunea cu mult umor faimosul magnat Malcolm Forbes: ”diamantele nu sunt nimic altceva decât bucăţi de cărbune care şi-au continuat treaba….”

Numeroase legende au apărut în jurul unor diamante celebre, s-au purtat războaie și s-au țesut intrigi complicate în numele acestor pietre strălucitoare, care sunt semne ale nobleței și bogăției, ale stilului și ale aristocrației.

Principalele criterii după care li se stabilește valoarea și implicit prețul poartă numele de The 4 C-s of diamonds, adică cei 4 “C” ai diamantelor:

1.Cut (tăietură)

Un diamant foarte bine tăiat poate face ca lumina să pătrundă în el în diferite moduri, rezultând în afișarea a trei atribute foarte importante: strălucirea, focul și scintilația.

Strălucirea reprezintă reflexia luminii albe de la exterior și din interiorul unui diamant. Focul este definiția bliturilor de culoare pe care le vedem într-un diamant polisat. Scintilația reprezintă contrastul dintre bliturile de lumină și zonele întunecate ale unui diamant, la mișcarea razelor de lumină, la deplasarea celui care observă diamantul sau a persoanei care îl poartă.

Diamantul este format din trei părți: coroana, brâul și pavilionul. Pe suprafața coroanei și a pavilionului, uneori și pe brâu se pot observa suprafețe mici și polisate, denumite fațete. Unele diamante au fațetă și sub pavilion și poartă numele de Culet. De cele mai multe ori aceasta este concepută pentru protecție în caz de ciobire.

Fiecare tăietură are o denumire proprie. Diamantele rotunde cu 57 sau 58 de fațete sunt poartă numele de Standard round brilliant cut. Există și diamante rotunde cu 17 sau 18 fațete, denumite Single Cut. Orice altă formă în afară de cea standard se numește Fancy Cut. Totodată există și denumirea de Step cut caracterizată prin fațete lungi și înguste poziționate în rânduri paralele cu brâul, atat pe coroană, cât și pe pavilion. Mixed Cut combină Brilliant-Cut și Step-Cut. Unele tipuri de tăietură concepute de diverși producători și care sunt înregistrate sub o marcă anume sunt denumite Branded Cuts.

2. Color (culoare)

În funcție de culoare diamantele sunt de două feluri: incolore și fancy. Diamantele incolore au diferite nuanțe începând cu “D” care este cel mai puțin colorat dintre toate până la “Z” care este “cel mai” galben sau maroniu. Orice diamant cu nuanțe mai închise decât “Z” este considerat “fancy”. 

Diamante incolore

Diamantele incolore sunt mai valoroase pentru că sunt mai rare în natură și trebuie observate într-o lumină specială, pentru a le stabili caracteristicile. Astfel, scala  culorilor diamantului conform standardelor GIA (Gemological Institute of America) sunt :

  • D, E, F, G – incolor;
  • H, I, J, K –  aproape incolor;
  •  L, M, N, O – tentă slabă de culoare;
  • P, Q, R, S, T, U, V – tentă deschisă de culoare;
  • W, X, Y, Z – tentă foarte deschisă de culoare.

Diamante fancy (fanteziste)

Diamantele în culori speciale sunt denumite fancy, fanteziste, și sunt foarte rare. Ele nu se evaluează după scala standard de culori a diamantelor. Cele mai des întâlnite culori fancy sunt galben și maro, iar cele mai rare culori sunt  violet și roșu, alături de combinațiile acestora.  

Diamantele fancy au dat naștere multor legende și sunt licitate la prețuri exorbitante, iar cele mai celebre sunt diamante albastre (“Hope”), verzi (“Dresden”), galben-portocaliu (“Incomparable”), roșii (“Hancock”) sau roz (provenite din mina australiană Argyle).

Printre diamantele cele mai valoroase se numără legendarul Tiffany Diamond, unul dintre cele mai pure şi mai mari diamante galbene din lume, alături de Smaraldul Hooker și diamantele Mazarin, cumpărate de Tiffany la licitaţia de bijuterii ale Coroanei Franţei din 1887.

 

Sursa foto: https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-jjmcp

3. Clarity (claritate)

Claritatea unui diamant se referă la gradul de impurități pe care îl poate avea un diamant studiat cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe care mărește de 10 ori (10x). Doar un procent redus, de până la 5% din toate diamantele naturale găsite sunt pure și au totodată o mărime adecvată pentru valorificare ulterioară.

Impuritățile din diamante reduc claritatea și poartă numele de incluziuni, fiind unice pentru fiecare diamant, ca o amprentă imposibil de reprodus. Este evident că un diamant va fi cu atât mai valoros cu cât va avea mai puține incluziuni.

Cel mai cunoscut sistem de standarde de claritate pentru diamante cuprinde următoarele categorii::

  • FL (Flawless): diamantul este fără incluziuni interne sau puncte externe. Reprezintă nivelul maxim de claritate și corespunde diamantelor rare și foarte scumpe;
  • IF (Internally flawless): diamantul este fără incluziuni interioare, dar cu posibile minuscule imperfecțiuni externe;
  • VVS-1 (Very Very Small inclusion 1): diamantul are o singură incluziune, de mici dimensiuni, vizibilă cu o lupă de 10X;
  • VVS-2 (Very Very Small inclusion 2): diamantul are incluziuni foarte greu observabile cu lupa de 10x;
  • VS (1-2)* (Very Slightly Imperfect): diamantul are incluziuni greu vizibile cu lupa de 10x, însă nu și cu ochiul liber;
  • SI (1-2)* (Slightly Imperfect): diamantul are incluziuni vizibile cu lupa de 10x;
  • I (1-2-3)* (Imperfect): diamantul are incluziuni vizibile cu ochiul liber.

Diamantele fără imperfecțiuni sunt foarte rare, de obicei sunt comercializate diamante cu incluziuni microscopice. Găsiți oferte de amanet diamante unde beneficiați de o evaluare completă a caracteristicilor pentru fiecare piatră în parte, inclusiv o scanare profesionistă pentru determinarea clarității diamantelor.

4. Carat (greutate)

Termenul “carat” provine din greaca veche unde keration era denumirea pentru sâmburii de roșcovă utilizați ca greutate etalon pentru cântărirea mărfurilor de greutăți relativ mici, mai ales metale prețioase. 

La începutul secolului XX caratul a devenit unitate de măsură internațională pentru diamante, valoarea sa fiind stabilită la 0,20 grame. Subdiviziunile caratului sunt punctele (1 carat are 100 de puncte).

Este important de reținut că prin carate se măsoară greutatea unui diamant, nu dimensiunea acestuia. De asemenea nu trebuie confundat termenul de greutate în carate care se referă la diamante cu acela de carate, care se referă la puritatea aurului.

 

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/0srTRCTB7cU

Cele 4 criterii sunt cele mai importante în determinarea valorii unei asemenea pietre prețioase, iar cele mai scumpe bijuterii cu diamant sunt acelea care cuprind în montări (setări) elegante cele mai rare și mai frumoase diamante.

Nu întâmplător denumirea de diamant provine din limba greacă, unde “adamas” înseamnă “de neînvins”. Pentru că aceste nestemate unice sunt indestructibile, adevărate simboluri de frumusețe, valoare și stil.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *