Cum să investești inteligent în lingouri de aur: Ce trebuie să știi

Aurul a fost întotdeauna un simbol al bogăției și al prosperității, iar obiectele din acest metal prețios sunt un sinonim al luxului. În România, aurul este în continuare extrem de popular, atât sub formă de bijuterii, dar și ca investiție. Dacă dorești și tu să investești în aur, o poți face prin achiziționarea de lingouri.

Această metodă este foarte sigură și avantajoasă și se poate transforma într-o investiție extrem de profitabilă pe termen lung. Află mai multe despre avantajele investiției în lingouri de aur și cum poți face acest lucru.

De ce să investești în lingouri de aur?

Te-ai întrebat de ce ar merita să investești în lingouri de aur în favoarea, de exemplu, a acțiunilor? Iată câteva avantaje clare care te-ar putea convinge să iei în considerare această practică.

Aurul își păstrează valoarea

Investițiile în lingouri de aur se numără printre cele mai sigure din lume, deoarece aurul își poate menține valoarea de-a lungul timpului. Mai precis, acesta rămâne valoros, iar șansele de a suferi pierderi sunt foarte mici. De-a lungul timpului, au fost înregistrate puține scăderi ale prețului aurului, în timp ce valoarea sa continuă să crească.

În plus, această valoare monetară ridicată nu este influențată de inflație sau de alte schimbări politice sau economice care afectează de obicei monedele. Chiar și în momente de criză, lingourile de aur își vor păstra valoarea.

Oferta de aur este în continuare limitată, iar cererea crește

Lingourile de aur nu pot fi găsite chiar la orice pas și, comparativ cu alte active în care se poate investi, acestea sunt destul de limitate. Însă, cererea de aur se află într-o continuă ascensiune, lucru care a dus la creșterea valorii sale. Dacă ai investit în lingouri de aur și vei decide să vinzi o parte din ele, ai putea obține un profit semnificativ.

Aurul este un capital recunoscut internațional

Spre deosebire de anumite monede cu care ai putea avea dificultăți în a tranzacționa în străinătate, aurul este universal. Acesta are de obicei o valoare standard în toată lumea, astfel că, dacă dorești, îl poți vinde în alte țări fără probleme. Mai precis, gramul de aur din lingouri are un anumit preț și, chiar dacă acesta crește, valoarea sa va fi aceeași indiferent de țara în care te afli.

Investiția este scutită de TVA

Investiția în lingouri de aur este singura pentru care nu va trebui să plătești TVA. În schimb, pentru orice alte tipuri de investiții va trebui să achiți impozite.

Care este momentul potrivit pentru a investi în lingouri de aur?

În general, prețul lingourilor de aur tinde să fie mai ridicat în perioadele de criză economică, politică etc., atunci când apar scăderi ale altor active. Însă, deoarece contextul geopolitic și economic curent suferă numeroase fluctuații în mod constant, este dificil să alegi un moment strategic. Ai putea alege să faci această investiție oricând.

Însă, un moment ideal de a investi în lingouri este atunci când dorești să faci niște economii sau să îți securizezi averea. Dacă dispui de o sumă mare de bani, vrei să îi investești dar dorești un domeniu cât mai sigur, fără pierderi, o alegere inspirată este cumpărarea de lingouri de aur.

Cum poți investi inteligent în lingouri de aur?

Nu există o regulă anume după care trebuie să investești în aur, la fel cum nu există nici vreo sumă minimă ce ar trebui cheltuită. Așadar, poți achiziționa oricât aur dorești. Iată de ce aspecte ar trebui să ții cont.

Tipurile de lingouri

Lingourile au diferite gramaje cu valori diferite. În general, este recomandat să te îndrepți către cele de 20 de grame, de 50 de grame sau de 100 de grame, acestea fiind opțiunile cele mai profitabile.

Așa cum am menționat, nu există o regulă standard care să te oprească din a achiziționa lingouri mai mari sau mai mici. Însă, este mai avantajos să cumperi mai multe lingouri cu gramaj mai mic în favoarea unuia singur cu gramaj mai mare. Astfel, dacă dorești să le vinzi, vei putea face acest lucru mai ușor.

Cumpără doar de la distribuitorii autorizați

Pentru a te asigura că lingourile au exact valoarea pentru care plătești, alege să le achiziționezi doar de la distribuitorii autorizați. Acestea pot fi disponibile și la diferite bănci.

Depozitează-le cu grijă

Pentru a le păstra în siguranță, depozitează lingourile într-un loc cât mai sigur. Dacă dorești să le păstrezi acasă, este recomandat să cumperi un seif, dar nu uita că există riscul ca oricând să fii victima unui jaf. De aceea, ar trebui să iei în considerare și depozitarea lor la bancă, într-o cutie de valori.

Este achiziția bijuteriilor la fel de avantajoasă ca investiția în lingouri de aur?

Bijuteriile din aur au o valoare diferită față de lingouri atunci când vine vorba de cumpărarea lor. Dacă ai de ales între a achiziționa un lingou și o bijuterie care, din punct de vedere a gramajului și a caratajului, au aceeași valoare, bijuteria va fi mai scumpă. Acest lucru are loc deoarece, în cazul bijuteriilor, intervine TVA-ul, iar diferența de preț dintre vânzare și cumpărare este mai mare. În schimb, în cazul lingourilor, această diferență este sub 5%.

De asemenea, dacă vei cumpăra bijuterii și apoi vei dori să le vinzi, procesul nu va fi la fel de simplu. Acestea nu au valoare internațională la fel ca lingourile și prețul poate varia foarte mult. În schimb, odată ce te decizi să vinzi un lingou, vei ști exact câți bani poți obține în schimbul acestuia.

Lingourile de aur reprezintă o destinație foarte sigură a unei investiții. Acestea își păstrează valoarea, nu sunt impozitate și pot fi vândute fără probleme oriunde în lume. În plus, uiți de grija inflației și nu trebuie să îți faci griji că vei suferi pierderi din cauza evenimentelor economice și politice care destabilizează uneori situația financiară a globului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *