Bijuterii care au făcut istorie

bijuterii diamante. bijuterii,

Bijuteriile și pietrele prețioase se numără printre cele mai inspirate, adorate și apreciate cadouri. Apanaje al regalității, aparținând dinastiilor celebre sau starurilor de la Hollywood, bijuteriile cu nestemate cât mai apropiate de perfecțiune au reprezentat dintotdeauna nu doar investiții de valoare, ci și dovezi ale prețuirii celui care le oferă sau le primește.

Între atatea bijuterii care fac deliciul posesorilor lor, există în lume unele care au rămas celebre, atât datorită calității excepționale a pietrelor prețioase din montură, cât și datorită celor care le-au deținut. Iată câteva dintre cele mai faimoase bijuterii, care, prin importanța lor, au reușit să treacă testul timpului și să rămână în istorie.

  1. Diamantul Koh-I-Noor

Diamantul are reputația de a fi prima în topul pietrelor prețioase, datorită clarității dar și durității sale excepționale, cea mai mare din sistemul de referință. Unele dintre cele mai vechi cristale pot fi formate, chiar, în urmă cu 2,5 miliarde de ani. 

Diamantul Koh-I-Noor, unul dintre cele mai mari tăiate în lume, se presupune că are la rândul său o istorie (neconfirmată) de sute și sute de ani. Se pare că a fost găsit în secolul XIV în India, denumirea sa din persană însemnând ”Muntele Luminii”. Cu o greutate de 186 de carate, era atât de valoros încât se spunea că ar fi putut hrăni întreaga populație a globului timp de jumătate de zi. 

După ce a fost în posesia mai multor sultani sau împărați mongoli ori persani, în 1851, a ajuns în posesia Reginei Victoria a Marii Britanii. La ora asta, se află în proprietatea casei regale britanice, fiind una dintre nestematele Coroanei.

  1. Diamantul Hope

Diamantul albastru Hope de 45.52 carate este, cel puțin, la fel de cunoscut ca primul și cu o istorie îndelungată, fiind „încărcat” și de anumite „blesteme” care se spune că l-au însoțit. 

A aparținut Regelui Ludovic al XIV-lea al Franței–Regele Soare–, cunoscut pentru pasiunea sa pentru lux și opulență. Se pare, însă, că a fost furat de la curtea franceză, pentru ca să apară, după o vreme, la curtea regală britanică. La ora aceasta, este în posesia Institutului Smithsonian, cel mai mare complex muzeal de istorie naturală din lume, aflat în Washington, D.C.

  1. La Peregrina

Cel puțin 500 de ani de istorie însoțesc și ceea ce reprezintă cea mai faimoasă perlă a tuturor timpurilor, denumită La Peregrina. Piatra naturală irizată sub formă de pară a fost descoperită în 1576 de-a lungul coastei Panama. În decursul a peste 200 de ani, a trecut prin mâinile a nu mai puțin de opt regi ai Spaniei, pentru a ajunge, ulterior, în posesia fratelui mai mare ai lui Napoleon Bonaparte, Joseph Napoleon, devenit, la rândul său, rege al orașului Napoli și al Siciliei.

Istoria Peregrinei nu se oprește aici, deoarece, în 1969, perla a fost cumpărată, contra sumei de 37.000 de dolari, de către Richard Burton pentru Elizabeth Taylor, celebra sa soție și actriță, la aniversarea de 37 de ani a acesteia. Ulterior, piatra a fost remontată pe un colier Cartier de către faimoasa casă de bijuterii alături de alte diamante, rubine și perle de cultură.

  1. Inelul cu diamant Krupp, al lui Elizabeth Taylor

Dragostea lui Liz Taylor pentru bijuterii nu se oprește aici, pentru că, pe lângă frumusețea și talentul ei, se știe că aceasta avea o pasiune neobișnuită pentru bijuteriile de lux. Foarte multe dintre ele (majoritatea dintre cele mai extravagante și valoroase) i-au fost dăruite chiar de către Richard Burton, cel care i-a fost soț de două ori, din cele opt mariaje ale actriței.

Una dintre aceste faimoase bijuterii a fost și inelul cu diamant alb Krupp, de 33 de carate, fără defecte și perfect transparent, care a fost și unul dintre preferatele actriței, deoarece îl purta aproape în fiecare zi. Unele bijuterii din colecția acesteia erau atât de valoroase, încât trebuiau protejate de către agenți de securitate înarmați cu mitraliere, atunci când erau purtate în public.

  1. Safirul prințesei Diana

Valoarea unei pietre prețioase e dată de tăietură, lipsa imperfecțiunilor, dar, și de culoarea acestora, definită la rândul ei de nuanță, ton și saturație. Un cristal este cu atât mai valoros cu cât culoarea sa este mai intensă, iar, în cazul safirelor, acesta este un albastru foarte închis. 

Una dintre cele mai cunoscute și prețioase geme de acest fel este celebrul inel cu safir înconjurat de diamante, oferit prințesei Diana cu ocazia logodnei sale cu Prințul Charles. Rămas moștenire prințului William la dorința Prințesei Diana, el l-a dăruit, ulterior, actualei Ducese de Cambridge, Kate, cu ocazia logodnei lor.

  1. Safirul Reginei Maria

Nici Casa Regală a României, prin reprezentanții ei, nu a dus lipsă de o colecție semnificativă de bijuterii de lux și pietre prețioase, achiziționate de la mari firme de profil. Regina Maria a României, descendentă a marilor familii regale și imperiale britanice și rusești, a fost la rândul ei pasionată de bijuterii și a știut cum să-și sporească influența prin intermediul lor. 

Un foarte bun exemplu în acest sens este safirul albastru purtat de regina Maria în numeroase ocazii: la încoronarea sa din 1922, dar, și în vizita regală din America, din 1926. În această celebră incursiune pe tărâmul nord-american, regina a militat cu multă diplomație dar și foarte intens pentru recunoașterea pe plan internațional a României unite, reușind să transforme această vizită într-un adevărat triumf. 

 

Fabulosul safir de formă ovală, cel mai mare safir fațetat din lume (479 de carate), a fost achiziționat de casa de bijuterii Cartier în 1913 și cumpărat de Regele Ferdinand I pentru soția sa, ca dar pentru festivitățile Încoronării din 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia. Suma de 1,375 de milioane de franci a fost plătită în patru rate, până în 1924. Safirul, de proveniență din Sri Lanka (unde se spune că se găsesc cele mai frumoase safire din lume), a fost vândut în 2003 la licitație unui client anonim contra sumei de 1,5 milioane de dolari. 

  1. Diamantul Tiffany 

Scena din filmul ”Mic dejun la Tiffany’s”, în care protagonista, actrița Audrey Hepburn, admiră în vitrină un colier cu diamante (în speranța că, într-o bună zi, va purta ceva asemănător) a rămas memorabilă nu doar pentru cinefili, ci chiar în istoria cinematografiei. Celebrul magazin de bijuterii Tiffany’s a anunțat, de curând, că va reedita colierul său emblematic din 1939 cu un nou diamant de 80 de carate, cu ocazia redeschiderii sediului de pe Fifth Avenue, New York, din 2022. 

Bijuteria originală a fost prezentată acum mai bine de 80 de ani la Expoziția Mondială din New York, iar, pentru reeditarea sa, a fost achiziționat un diamant alb de 80 de carate, de culoare D (claritate maximă) și fără imperfecțiuni interne sau externe (categoria IF). Se va crea, astfel, cea mai scumpă piesă pusă în vânzare în cei peste 183 de ani de existență a firmei.

Fondatorul firmei, Charles L. Tiffany, a fost supranumit, de altfel, Regele Diamantelor. De-a lungul istoriei sale, magazinul a achiziționat numeroase piese excepționale, inclusiv Tiffany Diamond, de o valoare inestimabilă, care nu e de vânzare, sau diamantele Mazarin, cumpărate în 1887 la o licitație de bijuterii ale Coroanei Franței.

Multe nestemate au trecut cu brio testul timpului, bucurându-se nu doar de admirația de moment ci reușind să fie tranzacționate la case de licitații pentru sume amețitoare. Acest lucru s-a întâmplat nu doar datorită greutății considerabile sau a numărului de carate, ci și pentru felul în care bijutieri celebri au reușit să le pună în valoare calitățile neobișnuite, aducându-le cât mai aproape de perfecțiune.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/diamond-diamonds-gem-gemstone-ruby-3185447/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *